Ce spun clientii

Aici va invitam sa postati comentariile dvs dupa ce ati fost clientii nostri 🙂

Va multumim si va mai asteptam oricand cu drag !

———————————

Stefanescu Gabriela

” Ştiu că-ţi place muntele, ca şi mie de altfel. Printr-o frumoasă întâmplare am descoperit un loc mirific, aşa cum ne place: zona Moeciu, şi mai precis Moeciu de Sus, la Pensiunea lui Nea Ştefan. Eşti înconjurat de un aer cu adevărat curat şi de o linişte numa bună pentru combaterea stresului zilnic.

Dacă vrei să-ţi alini dorul de câinii tăi, o joacă cu ciobăneştii mioritici este remediul. Eu aş sta toată ziulica cu ei, că aşa frumoşi şi jucăuşi sunt… Acum când sunt mai mici, că după aia poţi păţi ca şi Aurica: unul din ciobăneştii ei, când a vrut să se gudure pe langă picioarele ei (fiind mai greu decât ea), a răsturnat-o, după care a lins-o pe toată faţa. Sau poţi sa-ţi aduci şi “copilaşii”, primesc aici şi câini şi au unde să se joace.
Aceea este pensiunea, care ai vazut, are în spate un pârâiaş. În drumul lui se transformă într-o frumoasă cascadă, mică, dar de efect.
Peşti nu sunt în pârâu, dar putem găsi la nea Ştefan, făcuţi după cum ne plac (chiar şi la grătar). Şi apropo de grătar, seara putem lua masa acolo. Să vezi cum miroase fumul… amestecat cu miresmele cărnii, a peştelui, a legumelor… Îţi lasă gura apă numai de miros.
Nea Ştefan are în pensiune camere cu grinzi de lemn, de ai impresia că eşti într-o cabană. Iar dacă nu poţi să stai fără internet, ai în pensiune şi wireless.
Şi dacă ţii la siluetă, după mesele îmbelşugate si gustoase de la pensiune, putem merge la Cheile Grădiştei, sau mergem să vizităm Peştera Dâmbovicioarei, sau mergem la defileul natural numit Prăpăstiile Zărneştilor. De la pensiunea lu’ nea Ştefan, oriunde ai apuca, ai ce vizita: ori mergem la Râşnov, la cetate, unde fata ta îşi poate imagina că este o prinţesă adevărată, într-un castel adevărat (iar soţii noştri pot exersa trasul cu arcul), ori la Capela Inima Reginei Maria, o micuţă capelă lângă Castelul Bran. Iar dacă ne mai ţin picioarele, putem face plimbări pe jos, până la stână, unde să gustăm cele mai bune produse, care sunt o încântare pentru papilele gustative ale oricui.
Toate astea depind numai de noi în câte zile le vom vizita, ele ne aşteaptă.
Cred că te-am făcut deja să visezi la aceste locuri, deci fă-ţi liber în agenda ta, convinge-i pe ai tăi, goleşte-ţi aparatele foto şi veniţi cât mai curând la aceste gazde minunate, care fac tot posibilul să ne simţim excelent.”

Raluca Coteanu Voinea “Tocmai mi-a venit dorul de duca dupa o iarna grea petrecuta intr-un oras mult prea gri. Primul pas, net-ul, iar al doilea prietenii. Si rezultatele nu au intarziat sa apara, cel mai surprinzator dintre acestea fiind pensiunea La Nea Stefan, care cel putin din recomandari pare sa fie alegerea ideala pentru petrecerea unei vacante extraordinare. Si este atat de aproape de fiecare dintre noi, incat ma intreb cum de nu am gasit-o mai inainte. Si ai atatea de vazut, astfel incat oricat ai sta, vei descoperi ca inca mai ai ce descoperi. Si nici nu ajungi la pensiune ca deja incep sa sa ti se arate locurile magice ale zonei. Venind dispre cetatea Brasovului ,treci pe langa cetatatea Rasnovului, iti arunci o privire rapida in stanga drumului si zaresti portile castelului Bran. Te opresti o clipa si te gandesti inevitabil la imensa mostenire culturala reprezentata de maretul castel, insa gandul iti este La Nea Stefan, asa ca iti continui imediat drumul prin Bran si mai apoi prin Moeciu, unde exact in centru lasi drumul national si te lasi in stanga spre Moeciu de Sus unde se afla destinatia ta preferata. Incep sa apara si pe stanga si pe dreapta pensiuni ingrijite, care iti dau sentimentul ca esti in alta lume. Cand incepusei sa te obisnuiesti, pensiunile incep sa se rareasca, pana cand lasa loc peisajului montan abrupt al cheilor, ce sunt strajuite la iesire de zona de agrement Cheile Gradistei. Iti continui drumul si intri in padurea unde te intampina un minunat monument natural, Chisatoarea, pe care o admiri. Insa destinatia este atat de aproape! Si chiar asa este, fiindca nu departe de intrarea in Moeciu de Sus gasim primitoarea pensiune. Insa de aici incepe o alta serie de descoperiri si aventuri pe care va las sa le descoperiti singuri. Asa ca Prieteni, Va astept pe toti La Nea Stefan!”

Un week-end la Nea Stefan 🙂

Am revenit de la  Pensiunea “Nea Stefan” de la Moieciu de Sus. Suntem obositi, dar mult prea incantati ca sa nu va povestim si voua, in curand, ce am facut acolo. Am descoperit o zona incantatoare, cu oameni primitori, cu o pensiune ca acasa, cu peisaje sublime din Romania noastra… Pe Nea Stefan il caracterizeaza jovialitatea si nu ai putea sa nu te simti bine in prezenta sa, pentru ca te trateaza ca pe un cunoscut de-o viata. Am facut multe poze, evident si cu Nea Stefan, pe care o sa le introducem intr-un colaj in care o sa va mai povestesc ce e de vazut si pe unde am mai fost. Dupa un week-end la Moieciu de Sus, nu pot sa spun decat ca mi-am incarcat bateriile suficient de mult cat sa rezist pana data viitoare cand voi ajunge acolo. Acasa, soare, racoare, munte, aer curat, susur de izvor, miros de brad si lemne… atentie, zambete, relaxare, odihna… nu ne pare rau de nici o secunda din cele petrecute acolo 🙂

Un week-end la Pensiunea “Nea Stefan” Moieciu de Sus (II)

by Antonia Balan on Monday, September 5, 2011 at 4:07pm

Am plecat sambata dimineata, pe o vreme frumoasa, dupa ce in prealabil vorbisem cu Nea Stefan sa merg sa iau unul dintre pranzurile castigate. In mare, stiam ce ma asteapta, citisem parerile si comentariile altor persoane care vizitasera pensiunea. Insa, nu a fost nici pe departe ceea ce gandeam, a fost mult mai mult. Nimic nu poate descrie in cuvinte peisajele sublime ale Romaniei noastre, trebuie sa mergi acolo si sa-ti imprimi pe retina frumusetile… Iti taie respiratia! Drumul de la Bucuresti a fost usor, desi pe harta ar putea parea ceva mai greu si mai lung. Din drumul catre munte, Azuga- Sinaia- Predeal, pana sa ajungi in Predeal se face un altul la stanga, il vezi imediat. E cel spre Rasnov. Auzisem de cetatea de la Rasnov, insa nu avusesem ocazia sa o vizitez si nici macar sa o vad in poze. Dupa un drum printre munti si ceva serpentine, in fata ochilor ni s-a deschis o priveliste de vis… Rasnovul si o mare parte din Transilvania, as putea spune. Cetatea se vede de departe…

Rasnov

In clipa in care o vezi, dai fata in fata cu istoria si cu timpul! Este imposibil sa nu te gandesti ca acolo au trait oameni cu sperantele lor, cu visurile lor, cu problemele lor… mult timp inaintea ta. Pe masura ce te apropii, vrei si mai mult, vrei sa o vezi… Parcam, ne urcam in “trenuletul” (3 ron/ dus-intors/ persoana) ce ne duce sus, la cetate (10 ron/ adulti, 5 ron/ copii). Printre zgaltaielile acestuia, ascult sunetul arcusului pe vioara al unui batran uitat de vreme… privesc copacii si stanca in care a fost construita cetatea… si imi dau lacrimile. Am o Romanie minunata si atat de putin timp sa o vad!

Cetatea Rasnov

Sus, printre suveniruri si pietre vechi, printre lucrarile de reconsolidare si zeci de turisti, mai ales straini, am timp sa ma catar pe pietre si sa ajung in varf. Mi se taie respiratia cand vad privelistea de 360 de grade…

Din varf de cetate I

Din varf de cetate II

Coboram mai in cetate, unde gasim un veritabil aparator al acesteia, iar el, considerandu-ne intrusi, se lupta cu noi :)))

:)))

Cu mare greutate, ma despart de cetate, nu inainte de a intreba cate ceva despre istoricul ei: ridicata in Evul Mediu de locuitori pentru a se apara de vrajmasi, denumirea ei apare documentar in anul 1331… Imi trec multe prin minte… Din nou, peisaj superb din trenuletul care ne face cale intoarsa. Mai avem pana la pensiune, oare ce o mai fi de vazut pe drum? Branul si castelul Bran (20 ron/ adulti), Castelul Groazei din Bran (15 Ron/ adulti), targurile de suveniruri si traditionale.

Lasam in urma Branul si ne continuam drumul prin locuri la fel de frumoase… drumul serpuieste printre munti, vai, defileu, pe langa cascade sau case… locuri parca incremenite in timp. Din viteza masinii abia am timp sa imi incarc sufletul si aparatul foto cu amintiri. Moeciu de Jos, Cheia de Brasov, Moeciu de Sus…

Intrebam de pensiunea lui Nea Stefan… simteam ca nu mai ajungem, ma uitam pe stanga, pe dreapta, coame de munte… apoi paraul Turcu… suntem pe-aproape. Apoi, s-a dezvaluit in toata splendoarea ei, e imposibil sa nu o recunosti, mai ales daca o stii de pe Facebook: leaganele, culorile, zgomotul paraului, portile larg deschise, foisorul pentru gratar…

Cine nu o recunoaste?!?

Superb!

Privelistea de la geamul camerei noastre…

Prea multe de acolo, din seara, noaptea si dimineata petrecute nu am sa va spun, le pastrez in mintea mea, la amintiri frumoase. Fiecare dintre noi percepe altfel locurile prin care merge. Noi, eu, sotul meu si fiul cel mic, le-am perceput extraordinar… Va lasam si pe voi sa descoperiti placerea unui drum la Nea Stefan, amabilitatea, jovialitatea, mancarea ca la mama acasa, aerul extraordinar de munte, privelistea, somnul relaxant in asternuturile calde si primitoare… Seara racoroasa in care stelele par atat de aproape, parca le poti atinge cu mana, luminitele din jur si susurul de parau, dimineata in care soarele se vede mai intai pe creasta muntelui celui mai inalt, apoi, treptat-treptat, invadeaza coama din fata si curtea pensiunii.

PS I: Ii multumim inca o data lui Nea Stefan pentru primirea sa, pentru atentia acordata, pentru pranzul gratuit si pentru momentele frumoase petrecute la pensiunea dumnealui, ii dorim toate cele bune si clienti cat mai multi 🙂

PS II: V-am captat atentia? Nu ramane decat sa descoperiti si voi singuri frumusetea locurilor romanesti de la Moeciu de Sus. Cu drag, familia Balan

http://la-nea-stefan.ro/

http://www.facebook.com/Pensiunea.Nea.Stefan

https://www.facebook.com/notes/antonia-balan/un-week-end-la-pensiunea-nea-stefan-moieciu-de-sus-ii/266337143391209

Vacanta la Pensiunea “Nea Stefan”, Moeciu de Sus

by Maria Bilibou on Thursday, August 25, 2011 at 11:37am

CRONICA SUBIECTIVA

https://www.facebook.com/note.php?note_id=251848721499775

M-am intors de putin timp din vacanta de la munte, petrecuta la Moeciu de Sus, la Pensiunea “Nea Stefan”. Cred ca iubitorilor de munte le-ar placea sa afle cum a fost, asa ca m-am gandit sa scriu cateva randuri, poate le vor fi de folos informatiile cand vor dori sa ajunga in zona.

Am gasit usor pensiunea. Nu are inscriptionat numele dar cunosteam exteriorul din sutele de poze pe care le-am vazut inainte de a pleca din Bucuresti.

Poarta am gasit-o larg deschisa in asteptarea turistilor, pe alocuri ruginita de „nemiscare”.

Pensiunea este frumoasa si asezata intr-un loc minuntat. Toata saptamana cat am stat in Moeciu m-am uitat pe la diverse pensiuni si  niciuna nu avea o pozitionare mai buna decat aceasta. Ai tot ce-ti trebuie: curte mare, leagane, rau in spatele pensiunii, aer curat, miros de brad, racoare, liniste, liniste, liniste.

Camerele sunt curate, dotate cu Tv, baie proprie cu cabina de dus mica, balcon propriu, dulap cu 6 umerase (fara rafturi); lenjeria alba arata bine chiar si necalcata. Doar pernele mi-au dat usoare dureri de cap. Cred ca de la prea multe spalari au inceput sa-si piarda usor forma si elasticitatea.

Camera in care am stat avea tavanul si baia din barne. O alegere spectaculoasa, care iti taie respiratia de uimire inca de la intrare. Camerele de la etajul 1 sunt zugravite iar cele de la etajul 2 sunt amenajate cu barne de lemn.

Din camera in care am stat, priveam pe geam un deal imens, dar care arata ca in basme prin ochii mei abia deschisi.

Fiecare balcon are o priveliste minunata. As fi stat la nesfarsit in balcon. Bine ca nu aveam scaune, ca nu m-as mai fi miscat de acolo.

Restaurantul spatios este amenajat in stil rustic si este completat de un foisor urias si o terasa pe malul raului.

Mancarea buna si gustoasa este servita (mai incet dar sigur inainte sa-ti treaca foamea) de catre un ospatar imbracat in unele zile in blugi si adidasi. Nota de plata este intocmita tot in stil rustic (de mana). Factura pentru cazare nu am solicitat, deci nu stiu cum arata.

Daca vrei, in foisor poti face gratar. Pastravarii sunt putin mai sus, pe drumul catre Bran: una pe partea dreapta, chiar in Moeciu si una pe stanga, chiar la intrarea in Bran. La cea din urma, am vazut cum sunt “asomati” pastravii inainte de a-i eviscera: cu o lingura mare de lemn sunt loviti scurt in cap.

In curtea mare este amenajat un tarc pentru cei doi catei ciobanesti uriasi si dornici de joaca. Mi-a inghetat sangele in vene cand unul a sarit peste gard si a venit spre mine. M-am convins ulterior ca nu era rau intentionat ci voia doar sa-l alint putin. Stateam intr-unul din leagane si as fi avut prea mult de alergat pana la intrarea in pensiune daca as fi vrut sa plec inainte sa ajunga la mine.

Sezlonguri nu am vazut, dar nici nu am cerut. Am preferat sa stau pe iarba si trifoiul pana la genunchi din stanga pensiunii. Nimic nu se compara cu o tolaneala pe iarba proaspata.

Seara se aprind aproape toate becurile din stalpii de la gard. Mai mare dragul sa privesti de pe balcon cum intunericul noptii este strabatut de mici luminite argintii.

Intr-una din zile a plouat torential. O ploaie puternica de munte, cu grindina si stropi mari, reci. Am inteles atunci de ce este sarit pe alocuri lacul de pe balustradele balcoanelor si de pe lemnele din gard.

Raul Turcu, care trece prin spatele pensiunii poarta in valurile sale repezi o apa rece mai limpede decat cristalul. Evident, nu m-am abtinut sa nu-mi racoresc putin picioarele.

Pacat insa ca turistii nu stiu sa aprecieze frumusetea naturii si polueaza cat pot de mult apele si padurile. La doar cativa pasi de pensiune, am gasit un maldar de gunoi caruia ii dadeau tarcoale cativa catei maidanezi. Prin padure am gasit aruncate PET-uri si ambalaje. Pe marginea drumului, langa Chisatoare, in locul special pentru camping, odata cu plecarea turistilor au ramas munti de gunoaie intre florile multicolore.

Frumoasa tara avem… dar nu o pretuim. M-au fermecat florile mov (cred ca se numesc “clopotei”) pe care le-am vazut crescand pe stanci.

La munte pana si ciulinii mi s-au parut minunati.

Cu domnul Stefan, gazda pensiunii, nu am socializat foarte mult, noi fiind mai tot timpul pusi pe drumetii. Din scurtele discutii purtate, pare „un om de gaşcă”.

Tarifele la cazare foarte bune (ptr. 5 nopti / 6 zile – 2 pers.) am platit 200 lei. De reducerea ptr. fanii de pe Facebook nici nu am mai intrebat. Si asa mi s-a parut un pret ridicol de mic.

De la Moeciu se ajunge usor la Casteul Bran, Cetatea Rasnov, Pestera Dambovicioara, Cheile Dambovicioarei,  Parcul natural Bucegi, Rezervatia naturala Piatra Craiului, Cascada Chisatoarea, Pestera Liliecilor, Cheile Rasnoavei.

In concluzie, este o pensiune la care poti merge cu incredere impreuna cu familia si copiii, cu prietenii sau colegii.

O zi la nea Ştefan face cât trei zile

by Stefanescu Gabriela on Tuesday, February 22, 2011 at 11:07pm

Deşi în plan aveam cu totul altceva pentru acest week-end care tocmai a trecut, soarta a făcut în aşa fel încât mi-am văzut visul cu ochii şi mi-am făcut pofta de papanaşi.

Vineri după-amiază am primit minunata veste că vom pleca la munte. Indiferent unde, munte să fie. Aşa că ne-am îmbarcat în maşină cu bagajele făcute în grabă şi, pa-pa Slobozia. A rămas în urmă câmpia. Pe parcurs au început să apară si dealurile, apoi munţii, apoi… ceaţa. Ne-am zis că oricum se lasă seara, aşa că nu prea ne-a influenţat ceaţa. A doua zi, de la geamul camerei se vedeau fulgi rari şi ne-am bucurat.

Ceaţa nu s-a lăsat dusă, aşa că ne-a acompaniat peste tot. Iar ninsoarea s-a mai înteţit. Pentru noi nu era un impediment zăpada, pentru că doar am venit la munte, doar ceaţa ne mai oprea din avânt.

Şi asta pentru că noi venisem să admirăm peisajele montane, aşa că ne-am mulţumit cu creionarea fină a crengilor copacilor pe fundalul de ceaţă. Cum Dumnezeu este un artist desăvârşit, am admirat toate câte ni le dăruia.

Iată-ne pregatiţi de drumeţii (cu maşina, nu pe jos, că nu prea eram echipaţi cu încălţări potrivite, adică eu eram cu cizmuliţe cu toc, în loc de bocanci). Soţul ca un gentilom, îmi luase haina, iar prietenul nostru (pe care îl voi numi şoferul nostru) ne pregătea sania (adică maşina 4×4) pentru aventura care ne aştepta dincolo de ceaţa lăptoasă.

Ceaţa nu s-a lăsat dusă, ba mai mult, incepea să ascundă si ce se mai putea zărea.

Am ajuns rapid (ce înseamnă să ai un şofer bun, care cunoaşte împrejurimile) la Cetatea Râşnov, unde am fost întâmpinaţi de străjerul cetăţii. Acesta şi-a făcut datoria şi ne-a oprit, întrebându-ne cu ce gânduri am venit la cetate: cu gânduri paşnice sau căutăm gâlceavă.

L-a sechestrat pe şoferul nostru, ca o garanţie că nu venim cu război, şi l-a „închis” în micul turn, singurul pe care îl avea în gestiune.

Ajunşi pe meterezele cetăţii nu am putut vedea mai nimic din cauza ceţei, care ne ascundea privirilor ce avea natura mai frumos. Dar parcă ne punea să mergem cât mai mult, să descoperim singuri.

In lipsă de altceva, ne-am bulgărit, ne-am cocoţat pe unde am putut, am „tras” cu tunul (care era transformat în coş de gunoi).

Ne-am luat la revedere de la cetate şi ne-am continuat drumul prin ceaţă.

Eu cu gândul la papanaşii de la nea Ştefan, le-am propus să luăm prânzul acolo. Şi, aşa cum frumos a descris şi Raluca, am luat-o în stânga spre Moeciu de Sus. Nu ştia nici unul dintre noi drumul, dar ne-am descurcat. Am urcat străjuiţi de o parte şi de alta a drumului de “peisajul montan abrupt al cheilor” cum bune a spus Raluca, până am ajuns la

Tot aşa, ca şi voi, nu am văzut mai nimic, dar am luat-o încetişor în sus. Am urcat şi parcă peisajul natural nu se mai termina, credeam că am trecut de pensiune, dar… am dat de această minunăţie. Care nu era singură, la vreo 50-60 de metri mai încremenise din curgerea ei cealaltă parte a Chişătoarei. Da, sunt două orgi cu tuburi de gheaţă, la care “cântă” natura în fiecare iarnă.

Ne-am spus că nu avem ce pierde, aşa că am pornit mai departe, pe drumul dintre stânci, străjuit pe o parte de pârâul Turcu, cel care a făcut posibilă transformarea lui de către Dumnezeu într-o capodoperă.

Iată şi intrarea în Moeciu de Sus. În sfârşit vom ajunge şi la nea Ştefan. Nu ne-a fost greu să recunoaştem pensiunea, ne-am bucurat ca nişte copii când am zărit leagănele care străjuiau pârâul Turcu, din curtea pensiunii. Eu m-am bucurat şi mai mult când i-am zărit pe Haiduc şi Vlaicu. De fapt a fost reciproc, ei cred că s-au bucurat mai mult decât mine, că m-au alintat cum au ştiut ei cel mai bine. Aşa că le-am dat la fiecare câte un obraz, să mă pupe. Eu m-am abţinut. De la pupat, bine-nţeles.

A fost pentru mine ceva extraordinar, pentru că vedeam pe viu ceea ce am admirat numai în pozele de pe internet. Mă bucuram ca un copil: uite şi grătarele, uite Turcu, uite-l şi pe nea Ştefan, uite şi împrejurimile. Aş mai fi stat afară, dar era cam răcoare, aşa că am intrat. Dacă era după mine aş mai fi stat, precum copiii care vor să mai stea o ţâră afară, să prelungească joaca.

Dar vă spuneam eu mai demult de foamea de lup. Aşa am păţit şi noi, ne-a lovit o foameeee, din cauza aerului de munte. Ne-a întâmpinat nea Ştefan şi ne-a poftit la masă. Mie imi lăsa gura apă doar din denumirile mâncărurilor.

Noi fetele am luat câte o ciorbiţă. Până să ne aducă şi felul doi, am mai „admirat” imprejurimile. Ceaţa nu ne-a lăsat nici o posibilitate de a admira cum se cuvine depărtarea, vroia doar să creeze un cadru intim în care să ne simţim, totuşi, ca în braţele mamei.

Aşa că am facut poze lângă şemineu. Aici suntem cei patru temerari, care s-au aventurat să ia cu asalt muntele.

Bulzul cu cârnăciori de casă făcut la nea Ştefan a fost tot ce au putut mânca băieţii, a fost şi delicios şi consistent. Şi vă spun că nu au mai vrut să ia nimic de mâncare.

Eu mă gândeam deja că nu mai îmi încape porţia de papanaşi, pentru care am făcut atâta drum. Aşa de sătui eram.

Dar au sosit şi celebri papanaşi. Şi să ştiţi că sunt celebri. Pentru că am mai mâncat la viaţa mea papanaşi, dar ca ăştia, nu. Au avut de toate, mai puţin loc în stomacul meu. Soţul săritor, m-a ajutat să-i termin (dar să nu-i spuneţi lu nea Ştefan). Prietenii noştri doar stăteau şi se minunau unde mai puteam băga atâta desert.

Ca să ne fie digestia mai uşoară, am plecat să descoperim ce mai are nea Ştefan prin pensiune. Am descoperit o cameră de intrare cu pereţi din geamuri, cu flori care nu simt acolo, asprimea iernii. Am găsit şi un scaun inaaaaalt, că de-abia m-am urcat pe el (eram şi cu burta plină, dar asta nu era o scuză). De ce să nu mă urc, dacă mă aşteptase atâta… parcă era pus pentru mine.

Aici se vad scările interioare, pe unde coboară oaspeţii cazaţi ai pensiunii, iar mai jos se continuă cu scările către cramă şi bucătărie. Pe acestea le vom vizita cu altă ocazie, când vom veni să stăm mai mult.

Ceilalţi oaspeţi s-au aventurat la gratar, adică au fost ei la prins ceva (adică pulpe de pui) şi acum vroiau să le prepare cum ştiau ei mai bine. Nea Ştefan le-a propus să le facă cineva cu experienţă, adică bucătăreasa, dar ei au vrut să-şi consume surplusul de energie (pentru că nu alergaseră prea mult după pui 🙂 )

La plecare nea Ştefan şi-a luat rămas bun de la noi, dar i-am promis că vom veni să-l vizităm aşa cum se cuvine cât de curând.

Şi dacă în obiectivul aparatului foto a ajuns căruţa, nu puteam scăpa acest prilej

Mi-am luat la revedere si de la ciobăneştii mioritici

Şi am plecat pe o ninsoare,

Dar la Chişătoare ne-am oprit, am dat jos geamurile de la maşină şi am fotografiat pentru ultima dată în acea zi splendorile naturale. Natura ne defila prin faţa ochilor peisaje cu crengi bine conturate pe albul ceţos.

Iar ca ziua să se incheie frumos, prietenii noştri ne-au povestit cum s-au cunoscut ei, la Buşteni, tot în luna februarie. Din vorbă în vorbă ne-am dat seama că ei împlineau atunci, pe 19 februarie, 21 de ani de când s-au cunoscut.

Seara, la culcare, soţul meu mi-a mărturisit că au fost atâtea evenimente într-o singură zi, de zici că au trecut trei zile şi nu una. Am trăit intens fiecare clipă şi ne-am bucurat de fiecare clipă, aşa cum sper să vă bucuraţi şi voi.

https://www.facebook.com/note.php?note_id=196038550415272

Un week-end perfect

by Stefanescu Gabriela on Tuesday, June 21, 2011 at 9:55pm

https://www.facebook.com/note.php?note_id=195802527105541

Într-o frumoasă zi de vineri am plecat din Slobozia. Era cald, dar nu într-atât încât să fie inconfortabil. Ne-am suit în maşină toţi patru temerari. Eu eram aşa de bucuroasă că vom ajunge din nou la nea Ştefan, că îmi venea să cânt, aşa cum fac copiii în autocar, în drum spre tabără. Prin faţa ochilor noştri defila câmpia, împărţită în fâşii diferit colorate: rapiţa o colora în galben, grâul în verde, pictat pe alocuri cu maci roşii, floarea soarelui se uita cu jind după soare. Încet-încet am început să vedem câteva coline: ne apropiam deja de subcarpaţi. Parcă de nicăieri s-a ivit o sondă. Deja bogăţiile nu mai erau la suprafaţă, erau ascunse bine, precum comorile. Nu după mult timp am zărit în stânga drumului marele combinat de la Ploieşti. Şi parcă după colţ, aşa de scurt mi s-a părut drumul, am intrat în Comarnic. De acolo se vedea clar muntele plin de zăpadă şi crucea de la Caraiman. Acum mama Natură ne-a dat voie s-o admirăm în toată spendoarea ei, nu era ceaţă, nu erau nori (ca data trecută). Aşa că am oprit şi noi o ţâră şi am fotografiat culmile muntoase, care ne chemau în explorări.

Am rezistat tentaţiei de explorare şi ne-am continuat drumul. A trecut aşa repede timpul, că nici nu mai ştiu când am ajuns la nea Ştefan. Cred că doream aşa de mult să ajung, încât n-am mai fost atentă la celelalte frumuseţi. L-am regăsit pe nea Ştefan, bucuros de oaspeţi, ca-ntotdeuna. Dar mai era cineva care se bucura muuuult să mă revadă. Aţi ghicit?

Era Vlaicu. Sau Haiduc… nu mai reuseam să-i deosebesc. Oricum erau amândoi bucuroşi. Ne-am salutat aşa cum ştim, adică cu pupături din partea lor. Nici nea Ştefan nu s-a lăsat mai prejos şi ne-am salutat de bun venit. Nea Ştefan ne aşteptase pe la intrarea din faţă, dar noi, ca nişte clienţi vechi, de-ai casei, am intrat tot prin spate, sau, cum se spune, pe la bucătărie.

Ne-am facut comozi şi aşteptam să vină prietenii noştri de pe facebook, din Craiova, să ne cunoaştem, în sfârşit. Adică Margo şi familia ei.

Au venit cu toţii, adică şi cu căţelul lor, Bella, care a fost foarte admirată de Haiduc şi Vlaicu.

Aşa de admirată, că au găsit ei (lucrând în echipă) o cale de evadare din ţarcul lor, pentru a o cunoaşte mai bine pe Bella. Dar s-au „mulţumit” doar cu o baie în Turcu. De fapt o bălăceală. Că Bella se refugiase în braţele stăpânului, mai ales că trecuse printr-o experienţă traumatizantă pentru ea: se pierduse de stăpânii ei cu trei zile înainte de a merge la nea Ştefan, iar în ziua plecării, dimineţa, au primit un telefon că Bella a fost găsită.

Am făcut cunoştinţă cu toţii, după care ne-am urcat în camerele noastre, să ne împrospătăm după aşa drumuri lungi. Am coborât la masă, a mâncat fiecare ce a vrut. Ca să facem un pic de mişcare, noi am mers la Bran, iar Margo a mers cu trupa ei la Braşov, pentru ultimile cumpărături.

Seara nu ne venea să intrăm în camere, „era parţial noros” adică niscaiva norişori care acopereau frumosul spectacol dat de steluţe şi de lună.

A doua zi… aaa, am uitat să vă spun că am dormit cu uşa deschisă şi de la baie şi de la balcon, pentru a auzi melodioasa curgere a Turcului. Deci să revenim, a doua zi, după un mic dejun săţios (de foame ce-mi era am uitat să fac şi poze), am ieşit la soare, ca gâzele: unii s-au jucat cu mingea (adică băieţii), noi am stat de vorbă să ne cunoaştem mai bine, sau am făcut poze. Ne-am calculat noi timpul, în aşa fel încât masa să fie gata după prânz, adică pe la 13. Şi s-au apucat de grătar: asta urma să fie masa noastră, pentru care se făcuseră ultimile cumpărături.

Aici sunt bucataresele noastre pricepute iar aici grataragiul nostru sef iar aici sunt bunatatile

Ce a urmat, greu de spus, că s-a băut câte o gură dă pălincă d-aia oltenească (de m-a ars pe gât), după care, după masă, am stins cu un pahar de vin rose, tot oltenesc. De aceea poze sunt doar înainte de masă. Şi nu ştim când a trecut ziua. Să nu credeţi că s-a băut cine-ştie-ce, adică şapte oameni au băut în total vreo 100 ml palincă şi o jumătate de litru de vin, pentru că noi nu suntem băutoare şi pentru a ne binedispune nu ne-a trebuit mult. După masă ne-am îmbarcat în maşini şi am fixat ruta spre Peştera Dâmbovicioara (aţi ghicit, şoferii nu au băut). În răcoarea peşterii am avut ca ghid un copil, mai răsărit, care ne-a arătat miracolele construite de natură în mii de ani. După multe poze, care din păcate le-am pierdut, şi după căţărat niţel pe pantele de pe lângă peşteră, ne-am întors la pensiune. 

Seara am luat-o la pas prin Moeciu şi am admirat diferitele pensiuni din zonă. 

Când ne-am întors, am stat pe malul Turcului, am povestit alte şi alte întâmplări. Nu ne era somn deloc, parcă eram nişte copii încântaţi de tot ce era în jurul nostru.

Duminică dimineaţă ne-am dus şi am stat un pic la slujba de la biserica satului. 

Ne-am încărcat sufletele şi am pornit voioşi către munte. Nu am urcat prea mult, pentru că am dat de o poieniţă, locul mirific în care a vrut Marga să ne aducă. Pentru că ei mai fuseseră pe acolo şi ştiau, cât-de-cât, locurile. Ne-am împrăştiat ca potârnichile: vroiam să cuprindem toate frumuseţile di-mprejurul nostru. Pozele stau mărturie. 

Aici, intr-un ochi linistit de apa am gasit un “furnicar” de mormoloci, in diferite stadii de dezvoltare. 

Din păcate nu am stat prea mult, pentru că drumurile pentru întors acasă, la Craiova şi la Slobozia, sunt destul de lungi şi, chiar dacă ziua se mai mărise, vroiam să ajungem la casele noastre pe lumină.

Aştept cu nerăbdare următoarea dată când vom ajunge iar la nea Ştefan, dar şi următoarea poveste, împărtăşită de unul dintre voi.

Pensiunea lui nea Stefan vazuta din amonte, la intoarcere 

Cred ca ati vazut cu totii ca era vineri 13, mai, 2011. Si ne-a mers din plin. Doar faptul ca am sters din greseala pozele…

Moeciu de Sus-o oaza de liniste

Saptamana aceasta am avut unica ocazie de a vizita  http://www.facebook.com/Pensiunea.Nea.Stefan   un loc pe care imi doream de un an si ceva sa il vizitez.Cu toate ca am “savurat” toate pozele posibile realizate de toti fanii pensiuni care au trecut pe la Pensiunea Nea Stefan   nu pot afirma ca nu am ramas surprins de pensiune,locatia este minunata,imprejurimile frumoase,raul susura frumos

Ajunsi la pensiune am fost primiti ca la carte,intampinati de receptionera foarte amabila si draguta.Am primit o camera exact cum imi doream(desi nu am avut niciodata curajul sa imi exprim dorintele,orice camera era numai buna),insa cea pe care am primit-o era fix ca in poze:camera frumoasa,ingrijita,cu pereti din grinzi de lemn, cu balcon  care ne-a oferit o priveliste absolut minunata.

Sa mai povestesc ca am urcat pe munti,am mancat zmeura foarte proaspata,am baut din paraul turcu,m-am jucat cu catelul de zici ca ne cunosteam de 10 de ani.Am vizitat si Castelul Bran si m-am speriat teribil in “castelul groazei” a fost “o gura de aer” bine meritata pe care nu cred ca o voi uita prea curand.

Ce sa mai spun pe langa faptul ca zona,peisajul si pensiunea sunt foarte frumoase servirea si mancarea sunt DELICIOASE..Preferatii mei raman ca si inainte de ai gusta celebri papanasi,care arata  si sunt la fel de deliciosi ca si in poze.

Singurul meu regret in materie de mancare este ca nu am apucat sa gust din Pizdulicece,pardon muschiulet de porc ‘muschi evantai” care am inteles ca nu mai este in meniu(pacat,mare pacat eram un fan dedicat al acestui fel de mancare) ;in rest tot cea ce am mancat a fost delicios ,pe atat de gustos pe cat de aratos,complimente si pe aceasta cale bucatarului!

Per total aceste clipe petrecute la munte ,au fost incredibil de frumoase!

Cu o cazare de nota 10

Cu mancare de nota 20

Cu o servire  de nota 50

Cu o gazda care este mai mult decat un simplu prorietar de pensiune de cel putin nota 100

Pot afirma cu nespusa nerabdare:Abia astept sa ajung inapoi cat mai curand in compania iubitei sau a colegilor de facultate!

Pozele se gasesc :http://www.facebook.com/media/set/?set=a.201160296608296.50662.100001429814635&type=1

1 thought on “Ce spun clientii”

Leave a Reply